26 de migranți ascunși într-un TIR cu frigidere, prinși de Poliția de Frontieră înainte să plece spre Italia
Poliţiştii de frontieră au descoperit peste 20 de migranți care încercau să iasă ilegal din România pentru a ajunge în Italia. Migranții s-au ascuns într-un TIR cu frigidere.
Migranți Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, au depistat douăzeci și șase cetăţeni din India, Pakistan și Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat în Ungaria, ascunşi într-un autocamion încărcat cu frigidere, potrivit realitateadearad.net.
Alţi zece cetăţeni străini care se deplasau pe jos către frontiera româno-ungară au fost descoperiţi de către poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vărșand.
În data de 01.12.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, frigidere pentru o societate comercială din Italia.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, douăzeci și șase de cetățeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din 15 cetățeni din India, 8 din Afganistan și 3 din Pakistan, majoritatea solicitanți de azil în România.
Tot miercuri, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărșand au observat, la aproximativ 800 de metri de linia de frontieră, zece persoane care se deplasau pe jos spre frontiera româno-ungară. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Afganistan, solicitanți de azil în țara noastră.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Sursă FOTO: Poliția de Frontieră