MENIU

24 migranți cu cetățenie turcă, opriți la frontiera de sud-vest

Un număr de 24 de migranți cu cetățenie turcă, ce intenționau să intre ilegal în România pe jos, din Serbia, au fost depistați în noaptea de sâmbătă spre duminică de o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Lunga și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș.

"În data de 20 august, în jurul orei 23,30, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Lunga și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, în cadrul unei misiuni comune desfășurate în baza planului comun de menținere, asigurare a ordinii publice și creșterii gradului de siguranță a cetățeanului, a depistat, într-un lan de porumb aflat în apropierea graniței cu Serbia, pe direcția localității de frontiera Comloșu Mic, mai multe persoane de origine afro-asiatică ce nu își justificau prezența în zonă. Imediat, mai multe patrule de intervenție și supraveghere a frontierei de stat au intervenit, fiind depistate două grupuri de persoane, care au fost preluate și transportate la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Lunga, în vederea cercetărilor", se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF).

Potrivit sursei citate, din primele verificări s-a stabilit că sunt 24 de persoane, 13 adulți (7 bărbați și 6 femei), cu vârste cuprinse între 18 și 34 ani și 11 copii, cu vârste cuprinse între 3 luni și 7 ani, conform Agerpres.

"Din primele declarații și din documentele descoperite asupra adulților, a rezultat că aceștia sunt cetățeni turci. Au fost contactate autoritățile de frontieră sârbe în vederea cercetării în comun a evenimentului și punerii în aplicare a acordului de readmisie. Dispozitivul de supraveghere a frontierei a fost întărit, conform planului comun de acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale", se arată în același comunicat.

Începând de vineri, în vederea creșterii gradului de siguranță la frontiera de sud-vest a României, s-au luat măsuri de suplimentare a efectivelor și mijloacelor logistice, astfel polițiștii de frontieră acționează în echipaje mixte, dotate cu echipamente de ultimă generație, autospeciale cu sistem de termoviziune și câini de serviciu, cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Timiș, Grupării Mobile de Jandarmi Timiș, Inspectoratelor de Poliție Județene Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, precum și Inspectoratului General de Aviație.

Mai multe articole despre:
frontieră migranţi