2041 va fi un an de răscruce pentru planeta Pământ
2041 va fi un an de răscruce pentru planeta Pământ, scrie Capital.ro.
2041 va fi un an de răscruce pentru planeta noastră. Acesta marchează sfârșitul acordului de 50 de ani care interzice orice fel de exploatare în Antarctica, ultimul continent virgin.
Exploratorul Robert Swan – primul om care a ajuns pe jos atât la Polul Nord cât și la Polul Sud – vrea să se asigure că acordul se va prelungi. Cu multă pasiune și vigoare, el insistă să alegem conservarea Antarcticii pentru propria noastră supraviețuire.
Antarctica este un loc atât de plin de speranță. Este protejată prin Tratatul Antarcticii, semnat în 1959. În 1991, a intrat în vigoare un acord pe 50 de ani ce interzice orice fel de explorarea în Antarctica. Acest acord ar pute fi schimbat, înlocuit sau chiar abandonat începând cu anul 2041. Doamnelor și domnilor, oamenii departe spre nord de aici, în Arctica deja profită de gheața care se topește, prin explorarea resurselor din zone ce fuseseră acoperite de gheață timp de cel putin 10-, 20-, 30.000, 100.000 de ani. De ce nu pot să pună totul cap la cap și să se întrebe: „De ce se topește, de fapt, gheața?”
Antarctica este un loc uluitor, și am lucrat din greu în ultimii 23 de ani în scopul de a mă asigura că ce se întâmplă în Nord nu se întâmplă și nu se va întâmpla niciodată în Sud.
S-o luăm de la capăt: topirea gheții la Polul Nord și Polul Sud. Nu sunt vești bune. NASA ne-a informat acum șase luni că, în vestul Antarcticii, calota de gheață se dezintegrează. Suprafețe imense de gheață -- priviți cât de mare este Antarctica comparată chiar cu America de Sud -- suprafețe imense de gheață se desprind din Antarctica, de dimensiunea unor țări mai mici. NASA a făcut calcule, nivelul mării va crește, este cert, cu un metru în următorii 100 de ani, timpul cât a trăit mama pe Pământ.