200 de geologi de la Petrom caută petrol ascuns cu un „cinema“ 3D
Petrom, singurul producător local de petrol şi gaze, îşi va intensifica activităţile de explorare, singurele prin care pot fi identificate noi resurse de petrol şi gaze, unul dintre paşii făcuţi fiind o investiţie de 0,5 milioane de euro într-un centru de vizualizare 3D destinat mai ales echipei de aproape 200 de geologi a companiei.
Finalizarea acestui „cinematograf" 3D va oferi o imagine mai bună asupra datelor colectate în fazele iniţiale de dezvoltare a unui zăcământ, potrivit zf.ro.
„Petrolul la care am avut acces uşor s-a dus. Încercăm să găsim acum petrolul de care nu am dat iniţial", a explicat Ruth Rusby, geofizician senior în cadrul diviziei de explorare şi producţie a Petrom, companie în care lucrează din 2008.
Reprezentanţii Petrom au mai precizat că noul centru de vizualizare 3D va scurta semnificativ timpul de luare a deciziilor pentru forarea unei sonde, de exemplu.
„Acum cinci ani nici nu ne gândeam că am putea avea un astfel de proiect. Dacă înainte aveam nevoie de circa 3 săptămâni pentru a lua decizia săpării unei sonde, acum putem să luăm această decizie într-o săptămână", spune Gary Ingram, director în cadrul diviziei de explorare şi producţie a Petrom.