MENIU

200.000 de dolari pentru un kilogram de zahăr, în Zimbabwe

Zimbabwe a pus în circulaţie o nouă bacnotă de 200.000 de dolari, pentru a reduce inflaţia cu care se confruntă ţara. Suma reprezintă echivalentul a circa 13 dolari americani.

Rata inflaţiei din Zimbabwe este cea mai mare din lume şi, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional, până la sfârşitul anului s-ar putea ajunge la un nivel record de 5.000%, dacă Guvernul nu acţionează rapid. Cu noua bacnotă de 200.000 de dolari, lansată astăzi, locuitorii din Zimbabwe pot cumpăra, de exemplu, un kilogram de zahăr.

Statul african condus de controversatul Robert Mugabe se confruntă cu o gravă penurie de alimente de bază. Preţurile mari, corupţia şi economia subterană au dus la creşterea exagerată a masei monetare. Aproximativ 80% din populatia statului african trăieşte sub pragul sărăciei.
Mai multe articole despre:
inflaţie rată Zimbabwe