20 de pacienți cu COVID-19, internați în centrele universitare din Ungaria. Alți 5 bolnavi vor fi transferați astăzi
Și astăzi continuă transferul pacienților români infectați cu virusul Sars-CoV-2 în spitalele din Ungaria. Mai exact, încă 5 bolnavi urmează să fie transferați la centre universitare din Szeged, oraș aflat din zona de vest a țării. Până în prezent, în Ungaria au fost transferați 21 de pacienți. Din nefericire, unul dintre ei și-a pierdut viața în timpul transferului, astfel că în centrele universitare din Szeged și Debrecen se află în prezent 20 pacienți internați..
"În cele 2 zile au fost transferați 21 pacienți. Din nefericire, o pacientă a decedat în timpul transferului, deci în centrele universitare din Szeged și Debrecen se află 20 pacienți internați.
Astăzi vor mai fi transferați alți 5 pacienți la Szeged din zona de vest a țării.
Așa cum am anunțat în spitalele din Ungaria a fost trimis personal medical din România care ține legătura cu familiile pacienților transferați", anunță autoritățile române.
O femeie bolnavă de COVID a murit, în timpul transferului de la Timișoara în Ungaria
Cu o zi în urmă, preşedintele Klaus Iohannis i-a mulţumit prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, pentru ajutorul oferit de ţara vecină pacienţilor români bolnavi de COVID-19, care au fost transferaţi în cursul zilelor de joi și vineri la Szeged şi Debrecen.
"Președintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, 15 octombrie 2021, o convorbire telefonică cu Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, la inițiativa părții române. Președintele Klaus Iohannis i-a mulțumit Prim-ministrului Viktor Orbán pentru ajutorul oferit de autoritățile ungare pacienților români, care reprezintă un gest de adevărată solidaritate europeană în aceste momente dificile ale pandemiei de COVID-19. Președintele României a apreciat în mod deosebit realizarea rapidă a transferului unor bolnavi de COVID-19, aflați în stare critică, pentru tratament în spitale din Ungaria, la Szeged și Debrecen", informează Administrația Prezidențială.