2 vești proaste de la BNR. Inflația va exploda în VARĂ, iar plafonarea și compensarea nu vor stopa scumpirea energiei
Inflația va continua să crească, pe fondul efectelor în lanț ale scumpirii energiei și va atinge un vârf în vară, arată o analiză a Băncii Naționale. Același document exprimă temerea că scumpirea energiei nu va fi stopată, în ciuda măsurilor de sprijin elaborate de guvern.
Rata anuală a inflaţiei (creșterea generală a prețurilor și scăderea puterii de cumpărare) va creşte probabil gradual în următoarele luni, iar vârful acestei evolu\"ii ar putea ajunge la 8,6% în iunie, urmat de o descreştere până la 5,9% în decembrie 2022 şi apoi la 3,3% în septembrie 2023, arată minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României din 10 ianuarie 2022, dată publicității joi.
Principalele cauze ale evoluției nefavorabile, arată documentul, sunt majorările mai ample de preţuri anticipate a fi consemnate de energia electrică şi gazele naturale – chiar şi în contextul aplicării măsurilor de compensare şi plafonare –, precum şi de alimentele procesate, în principal pe fondul ascensiunii cotaţiilor produselor energetice şi ale mărfurilor agroalimentare.
Influenţe suplimentare sunt aşteptate din scumpirea produselor din tutun, dar şi a unor mărfuri nealimentare, inclusiv a celor importate, sub impactul majorării costurilor şi al blocajelor în lanţuri de producţie şi aprovizionare.
Potrivit analizei BNR, momentul de vârf al șocului inflaționist se va manifesta ulterior sistării măsurilor de compensare şi plafonare a preţurilor la energie, dar pe orizont mai îndepărtat de timp sunt așteptate efecte dezinflaţioniste.
Rata anuală a inflaţiei a urcat în octombrie la 7,94%, de la 6,29% în septembrie, iar în noiembrie a scăzut la 7,8%, ca urmare a plafonării şi compensării preţurilor la energia electrică şi gazele naturale pentru populaţie.