Klaus Iohannis, declarații de la Cotroceni: ”Mergeți la vot în număr cât mai mare și alegeți-i pe cei care pot să facă ceva pentru dezvoltarea comunității”
Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, la ora 18,00, conferinţa de presă săptămânală de la Palatul Cotroceni. Declarațiile vin în contextul în care duminică, 27 septembrie, românii sunt așteptați să voteze în cadrul alegerilor locale, organizate în contextul pandemiei de coronavirus.
Este prima întâlnire cu presa a șefului statului după ce plenul Parlamentului a adoptat rectificarea bugetară pe 2020, cu amendamentele PSD, referitoare la creşterea cu 40% a punctului de pensie, dar și majorarea salariilor cadrelor didactice.
”În această duminică, pe 27 septembrie, mergem la urne pentru a decide cui încredințăm administrarea comunității noastre. Stă în puterea noastră să alegem. De ce este alegerea importantă: de cei care vor câștiga depinde ca școala și spitalul din localitatea în care trăim să fie modernizate, drumurile să fie reparate și problemele de trafic rezolate. Din cauza pandemiei, întregul proces electoral a fost perturbat și au fost necesare condiții speciale.
Alegerile lcoale ar fi trebuit să aibă loc cu câteva uni în urmă, dar au fost amânate pentru că atunci ne aflam în faza incipientă a pandemiei, când existau multe necunoscute cu privire la acets virus. Organizarea, în acele circymstanțe ar fi putut duce la creșterea numărului de infectări. Pandemia este departe de a se fi încheiat, însă există norme stricte astfel încât să avem alegeri cu riscuri minime: dezinfectarea riguroasă a secțiilor, circuite separate de circulație. Dacă toată lumea va respecta câteva reguli de bază - purtarea măștii, igiena mâinilor, dezinfectarea obiectelor folosite în comun - atunci riscul de infectare este redus la minim.
În ciuda condițiilor mai dificile, campania electorală a fost una activă. Este un câștig pemtru democrație. Am remarcat multe proiecte electorale bune. Am văzut însă și cum unii competitori recurg la obișnuitele lor tactici retrograde. Sunt politicieni care încă mai cred că oamenii pot fi mințiți. Mai mult, aceiași politicieni se folosesc de majoritatea pe care o au în Parlament încă pentru a promova tot felul de legi electoraliste și populiste știin foarte bine că sunt inaplicabile în aceatsă perioadă de criză sanitară majoră, în care bugetul de stat este deja pus sub mare presiune.
Iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză prelungită și să condamne generații întregi să plătească aceste costuri imense. Acest mod cinic de a face politică este de domeniul trecutului. Votul este cel mai important instrument pentru a impune o direcție nouă, pozitivă.
Vă încurajez, dragi români, mergeți la vot în număr cât mai mare și alegeți-i pe cei care pot să facă ceva pentru dezvoltarea orașului sau a comunei în care trăiți”, a transmis Klaus Iohannis, miercuri.