17 decembrie 1989: La Timişoara, se trăgea în mulţimea de protestatari. Zeci de oameni au murit
17 decembrie 1989 este ziua în care străzile Timişoarei s-au înroşit de sângele celor seceraţi de gloanţele forţelor regimului comunist. Atunci, Nicolae Ceauşescu şi înalţii demnitari au permis armatei să tragă fără reţinere în protestatari. Oficial, 59 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva sute au fost rănite.
În dimineaţa zilei de 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a decis să organizeze o paradă militară pentru a-i descuraja pe protestatari.
Pe străzile Timişoarei circulau doar blindatele armatei, iar coloane de militari străbăteau oraşul în pas de defilare. Demonstranţii, însă, par tot mai îndârjiţi, strâng rândurile, îi huiduie pe militarii care defilează, alţii chiar îi lovesc cu pietre. Tensiunea creşte de la oră la oră. Generalul Vasile Milea a cerut intervenţia în forţă a armatei, cu speranţa că astfel mulţimea se va calma. "Demonstranţii să fie serios avertizaţi şi apoi să se tragă la picioare", spunea el.
În după-amiaza zilei de 17 decembrie 1989 a început operaţiunea "Radu cel Frumos", adică acţiuni militare specifice stării de război. Potrivit martorilor, în jurul orei 16, din clădirea armatei s-a tras primul foc de armă asupra manifestanţilor din piaţa numită acum Piaţa Libertăţii.
La Bucureşti, Nicolae Ceauşescu a convocat o şedinţă a Comitetului Politic Executiv şi a ordonat armatei să tragă în mulţime.
După ora 20, Timişoara a devenit un infern, iar militarii au tras în plin în protestatari. Zeci de manifestanţi au fost răpuşi de armată.
Tancurile şi camioanele au blocat intrările în oraşul supravegheat cu elicopterele. Abia după miezul nopţii au încetat focurile de armă.