165 de centre de vaccinare NOI vor fi deschise, la nivel național, din 23 martie. Câte vor fi repartizate Capitalei
O veste bună pentru persoanele care vor să se vaccineze împotriva noului coronavirus! Începând din data de 23 martie, la nivel național vor fi deschise 165 de cabinete noi de vaccinare anti-Covid, acestea urmând să fie alocate mai ales în zonele cu o rată crescută de incidență.
"Din 23 martie vom deschie 165 cabinete noi la nivel național, alocate cu precădere pentru județele și localitățile cu incidență mare", a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-Covid.
Din cele 165 de cabinete noi de vaccinare, peste 50 vor fi alocate Capitalei, care a ajuns astăzi la un indice de 4,24 la mia de locuitori, imunizarea urmând să se facă cu serul de la Pfizer. În aceste centre ar putea să fie vaccinate câte 10.000 de persoane zilnic.
În plus, spune Valeriu Gheorghiță, din 5 aprilie vor fi disponibile "un număr de cabinete medicale pentru 40.000 persoane zilnic", ce urmează să fie vaccinate tot cu serul de la Pfizer.
Mai multe articole despre:
valeriu gheorghita
campanie vaccinare anticovid
campanie vaccinare romania
centre de vaccinare anticovid