MENIU

16 angajaţi ai SJU Slatina, în izolare după ce au intrat în contact cu un pacient confirmat ulterior, cu COVID-19

sju slatina, cadre medicale

16 angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, dintre care un medic și 15 asistente şi infirmiere, au intrat în izolare la domiciliu, după ce un pacient care a fost internat, săptămâna trecută, pe Secţia de Cardiologie, a fost confirmat cu coronavirus, informează realitateadeolt.net.

„Pacientul, confirmat Covid-19, a fost internat, urmând procedura din cadrul UPU Slatina, în secția de Cardiologie a SJU Slatina, cu afecțiuni cardiologice, fără afecțiuni respiratorii, în perioada 28 – 30 aprilie 2020. Pacientul a fost externat cu stare ameliorată în data de 30 aprilie 2020, fără să prezinte afecțiuni respiratorii”, se arată în comunicatul Spitalului Slatina.

Ulterior, bărbatul a fost internat la Spitalul Fundeni, în perioada 2 – 4 mai. În data de 3 mai, a fost testat pentru coronavirus, iar astăzi a sosoit rezultatul, pozitiv.

În urma anchetei epidemiologice, s-a stabilit că 16 cadre medicale ale SJU Slatina au intrat în contact cu pacientul, în perioada cât acesta a fost internat.

Citește mai multe pe realitateadeot.net.