MENIU

15 pacienți vindecați de coronavirus, la Timișoara. Ce tratament au folosit

Un medic de la spitalul din Timișoara a anunțat mai multe vindecări de coronavirus, pe o schemă de tratament recomandată de profesorul Adrian Streinu-Cercel.

Virgil Musta, medic la spitalul din Timișoara, a explicat că pacienții vindecați de coronavirus sunt tineri, unii dintre ei asimptomatici, iar alții cu simptomatologie minimă. Aceștia au fost trimiși în izolare la domiciliu și urmează să fie testați din nou peste două săptămâni.

"15 persoane au fost vindecate în spitalul nostru. E un număr important și e munca colectivului nostru. E și meritul domnului profesor Streinu-Cercel, care e mentorul și coordonatorul nostru. Dânsul ne-a recomandat o schemă pe care noi am aplicat-o, în funcție de cercetările care s-au făcut în lume până la ora actuală", a declarat Virgil Musta, medic la Spitalul de Boli Infecțioase "Victor Babeș" Timișoara, la un post TV.

”Avem și factori favorabili care au permis această vindecare. Marea majoritate a pacienților pe care i-am avut au fost tineri, cu simptomatologie minimă sau chiar asimptomatici. Acești pacienți evoluează ușor, fără probleme de severitate, cu sau fără tratament. Noi am reușit ca în puțin timp de la introducerea terapiei, să facem să aibă două probe negative și să considerăm că sunt vindecați și i-am trimis la domiciliu. Le-am recomandat ca 2 săptămâni să continue izolarea la domiciliu și urmează să fie testați în a 13-a zi, înainte de a părăsi domiciliul".

Virgil Musta a explicat în ce a constat tratamentul aplicat pacienților confirmați cu coronavirus.

"Preuspune două medicamente anti-virale, care sunt folosite și la pacienții cu infecții HIV și care și-au dovedit eficiența în terapia noastră".

Mai multe articole despre:
virgil musta medic timisoara coronavirus