15 cetăţeni străini depistaţi la frontiera de vest a României. Unde erau ASCUNȘI
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat unsprezece cetăţeni din Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria ascunşi într-un automarfar încărcat cu mobilă, respectiv pe jos. De asemenea, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad au depistat trei cetățeni străini în cadrul unor acțiuni preventive.
În data de 09.12.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, mobilă pe ruta România-Marea Britanie, informează Poliția de Frontieră, într-un comunicat emis astăzi.
Șoferul a sesizat autorităților faptul că a auzit zgomote din semiremorcă, iar în urma efectuării controlului mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, patru cetățeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, solicitanți de azil în țara noastră.
De asemenea, în cursul acestei dimineți, la același punct de trecere a frontierei, poliţiştii de frontieră au observat, în zona adiacentă terminalului de marfă de pe sensul de ieșire din țară, la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră, șapte persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Afganistan, solicitanți de azil în România.
În data de 12.12.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Pe parcursul misiunii, au fost identificați, pe platoul din fața Gării C.F.R. din Municipiul Arad, trei cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din Afganistan.
După finalizarea tuturor verificărilor, solicitanţii de azil vor fi îndrumaţi să se întoarcă în Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din ţară unde sunt cazaţi şi înregistraţi.
Azi dimineață,poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borș judeţul Bihor, au observat o persoană care se deplasa pe jos, către linia de frontieră, pe lângă autostrada A3.
Deoarece aceasta nu îşi justifica prezenţa în zonă, a fost condusă la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că este un tânăr din Egipt.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.