MENIU

Peste 100 de săteni din Nana au sechestru pe terenuri. Aceștia dau vina pe Traian Băsescu

<p>Peste 100 de săteni din Nana au sechestru pe terenuri. Aceștia dau vina pe Traian Băsescu</p>

Procurorii au pus sechestru pe terenurile agricole a 127 de săteni, din comuna Nana, în dosarul în care fiica cea mare, Ioana Băsescu, a fostului președinte, Traian Băsescu, are calitatea de martor. Localnicii au luat la cunoștință decizia procurorilor și dau vina pe fostul șef de stat, informează Ziare.com. 

"Eu cred că dacă nu cumpăra fata cea mare (a lui Traian Băsescu, n.red.) nu se întâmplă nimic. Că nu știa nimeni de nimic! Cine știa de pământul ăsta, de banii ăștia? Că s-a vândut, ăla a luat de la ăla...", a spus, la ProTV, Gheorghe Enache, unul dintre sătenii cărora li s-a pus sechestru pe terenuri.

Localnicii sunt nu doar speriați, ci și nemultumiți că nu-și mai pot vinde pământul.

"Au venit la primărie. Eu le-am zis ca să stea liniștiți, să își cultive pământul și vedem ce o fi când se termină ancheta", a declarat primarul Gheorghe Dobre.

Edilul și alte 11 persoane sunt suspectate de anchetatori, în dosarul retrocedărilor ilegale de la Nana, el fiind acuzat de abuz în serviciu, fals și uz de fals.

Procurorii anchetează modul în care au fost retrocedate peste 700 de hectare de pamant, inclusiv cele 290 de hectare, achiziționate de Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte, teren cultivat, în prezent, cu rapiță, dar pus sub sechestru de procurori.

Mai multe pe Ziare.com.