MENIU

100.000 de doze de vaccin contra variolei, cumpărate de UE, prin programul EU4Health. Când va începe distribuirea dozelor și ce țări vor beneficia de ele

Vaccin

Autoritatea pentru Pregătirea și Răspunsul în domeniul Sănătății din cadrul Comisiei Europene (HERA) a încheiat, marți, un contract cu compania farmaceutică Bavarian Nordic pentru achiziționarea a 109.090 de doze de vaccinuri de generația a treia, ca răspuns la actualele focare de variolă de maimuță, informează Comisia Europeană, într-un comunicat.

Decizia vine pe foncul creșterii numărului de cazuri de infectare iar acest acord va face ca vaccinurile să fie disponibile rapid pentru toate statele membre ale UE, dar și pentru Norvegia și Islanda, relatează G4Media.ro.

Potrivit sursei citate, HERA va pune vaccinurile la dispoziția statelor membre ale UE în mod proporțional, începând cu cele care au cea mai mare nevoie de ele.

Este pentru prima dată când bugetul UE a fost utilizat prin intermediul programului EU4Health pentru a achiziționa vaccinuri direct pentru statele membre.

În funcție de numărul cel mai mare de cazuri, până la sfârșitul lunii iunie vor începe deja livrările către statele membre prioritare, care au acordat scutiri naționale pentru vaccin.

Începând cu 18 mai, au fost raportate aproximativ 900 de cazuri de variolă a maimuțelor în 19 state membre ale UE, precum și în Norvegia și Islanda.

În evaluarea sa de risc, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) a recomandat țărilor afectate să ia în considerare vaccinarea timpurie post-expunere pentru a preveni boala sau pentru a face ca evoluția acesteia să fie mai puțin gravă, mai arată sursa citată. 

Mai multe articole despre:
vaccin contra variolei ue variola maimuteti