MENIU

1 mort şi 2 răniţi după ce o motocicletă s-a izbit violent de remorca unui tractor, în Suceava

Sursa foto: ISU Suceava

O persoană a decedat, iar alte două au ajuns la spital, după ce motocicleta cu care circulau a intrat în coliziune cu remorca unui tractor, duminică, între localităţile Vereşti şi Corocăieşti, județul Suceava, potrivit realitateadesuceava.net.

La faţa locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, în sprijinul cărora a ajuns şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Suceava.

Tânărul în vârstă de 21 de ani care conducea motocicleta, a fost găsit de salvatori în stare de inconştienţă. I s-au aplicat protocolul de resuscitare, dar nu a răspuns la acesta, fiind declarat decesul.

Ceilalţi doi ocupanţi ai motocicletei, o tânără şi un alt tânăr în vârstă de 28 de ani, au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, în cauză s-a întocmit dosar pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Totodată, după verificarea în baza de date a poliţiei, s-a constatat că tânărul care conducea motocicleta nu poseda permis.

Mai multe articole despre:
accident suceava victime motocicleta remorca tractor