1 MAI. ZIUA MUNCII. Povestea uitată a acestei sărbători. Când şi cum a apărut în România
1 MAI. ZIUA MUNCII. Dintr-o sărbătoare a muncii, cu o tradiţie de mai bine de un secol şi cu origini americane, 1 Mai a devenit o sărbătoare micilor şi a petrecerilor câmpeneşti, pentru majoritatea românilor. Puţini sunt cei care încalcă regula şi la fel de puţini sunt şi cei care îşi mai amintesc cum în vremurile comuniste erau siliţi să participe la paradele închinate "bravilor conducători". Ziua Internaţională a Muncii este sărbătorită în majoritatea ţărilor lumii.
1 MAI. ZIUA MUNCII. Pe 1 mai 1872, aproximativ o sută de mii de muncitori din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au ieşit în stradă pentru a cere reducerea orelor de muncă la opt, fără a le fi tăiat salariul. Trei ziele mai târziu, în Piata Heymarket din Chicago, peste 65 de mii de grevişti aveau să poarte adevărate lupte cu poliţiştii. În urma vilenţelor de stradă au rezultat mai multe victime. 17 ani mai târziu, în 1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat data de 1 mai drept Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago. De atunci, ziua de 1 Mai este sărbătorită în fiecare an.
1 MAI. ZIUA MUNCII. În România, sărbătoarea muncii a fost "adusă" de regele Carol al II-lea, în 1890, dar a luat amploare abia în era comunistă. Atmosfera festivă în care se mulţumea "bravilor conducători" pentru liniştea şi bunăstarea oferită era creată de oameni de la sate şi din oraşe, scoşi cu forţa din case pentru a-şi manifesta "recunoştinţa" faţă de "marele erou" reprezentat, pe rând, de Gheorghe Gheorghiu Dej şi Nicolae Ceauşescu.
Coloanele de muncitori, în ţinute festive, scandau lozinci şi purtau pancarte uriaşe.
După evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulţi ani, ziua de 1 Mai nu a mai fost sărbătorită prin festivităţi decât la iniţiativa unor reprezentanţi ai unor partide precum PSM şi PRM.