MENIU

1 din 3 blocuri din București nu are apă caldă. Director Termoenergetica: Avarii tot mai multe, angajați tot mai puțini

Numeroase avarii apar zilnic în Capitală, astfel că, în momentul actual, un bloc din trei nu are apă caldă.

În 1990, sistemul de termoficare din București avea de două ori mai mulți angajați decât acum.

”Avem 3.000 de angajați. Doar că problemele sunt de zece ori mai mari, cu oameni mai puțini, iar media de vârstă e de 50 de ani. Încercăm cât mai mult să angajăm tineri”, a declarat Claudiu Crețu, directorul Termoenergetica, potrivit ziare.com.

Compania caută 100 de angajați noi pe lună, inclusiv necalificați, însă nu sunt mulți doritori, iar liderii sindicali susțin că salariile mici sunt de vină.

”Instalatorii și sudorii sunt numărul 1 ca salariați de care avem nevoie. Ar trebui cel puțin ca un sudor bun să aibă 7-8 mii de lei net, în mână. Acum are 4.000”, a declarat Ioana Stoica - liderul sindicaliștilor CMTEB.