MENIU

1 an de la atacul asupra Capitoliului, marcat de Congresul SUA printr-un eveniment special

Congresul Statelor Unite va organiza un eveniment de amploare pentru a marca un an de la asaltul asupra Capitoliului din Washington, potrivit unui anunț făcut de Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor.

Parlamentarii vor comemora, astfel, atacul susţinătorilor fostului preşedinte republican, Donald Trump, printr-o dezbatare cu istorici, urmând ca în seara zilei de 6 ianuarie să se țină un priveghi cu rugăciune, relatează Agerpres.
Pelosi a arătat, într-un mesaj, că va fi o "comemorare solemnă" a zilei în care mii de extremişti pro-Trump au încercat să anuleze victoria preşedintelui Joe Biden, în alegerile din 2020.

Camera Reprezentanţilor nu va fi în sesiune în ziua respectivă.