MENIU

1.000 de angajați din sănătate, în stradă la Timișoara

1.000 de angajați din sănătate au ieşit în stradă, marţi, la Timișoara.

Peste 1000 din cei aproximativ 3000 de angajaţi ai Spitalului Județean Timișoara au protestat față de legea salariării unitare, potrivit pressalert.ro. La fel cal alte zeci de mii de colegi din ţară, oamenii sunt nemulțumiți de modul în care au fost calculate sporurile.

Acțiunea s-a desfășoară conform programului stabilit la nivel naţional, între orele 9:00-11:00. Astfel de greve de avertisment au avut loc în majoritatea spitalelor din județul Timiș, reprezentanții Sindicatului Sanitas estimează că au protestat peste 3.000 de angajati.

Vineri, cadrele sanitare din Timiș vor participa la greva generală organizată la nivel național, dacă guvernanții nu le ascultă nemulțumirile.

Dăncilă, discuţii la Guvern cu liderii sindicatelor din Sănătate. Negocieri pe tema salariilor

sursă foto si video: pressalert.ro

Mai multe articole despre:
proteste sănătate Sanitas