Interlop, ascuns în tunelul saunei din propria locuință

Interlop, ascuns în tunelul saunei din propria locuință
Ascunzătoare secretă pentru un interlop căutat de jumătate de an de poliţişti. Acesta își construise un tunel pe lângă pereții saunei din propria locuință şi mascase intrarea cu un lambriu. Cunoscut sub pseudonimul de "Aurel a lui Caran", Aurel Răducanu, condamnat la trei ani și zece luni de închisoare, a fost prins miercuri de polițiștii bucureșteni, potrivit unor surse judiciare, citate de Agepres.
Emil Caran, condamnat la trei ani de închisoare pentru tâlhărie își construise un tunel pe lângă pereții saunei din propria locuință şi mascase intrarea cu un lambriu.
Interlopul este membrul clanului Caranilor, condus de frații săi Ștefan Răducan cunoscut drept Fane al lui Caran și Aurel Răducan, și el dat în urmărire generală în același dosar. Membrii clanului au fost trimiși în judecată pentru cămătărie, șantaj, violuri, lipsire de libertate și ultraj contra bunelor moravuri.
Polițiștii Capitalei au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui bărbat în vârstă de 40 de ani prin care a fost condamnat la trei ani și zece luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Potrivit sursei citate, pe numele acestuia era emis și un mandat de arestare preventivă într-o altă cauză, pentru cămătărie și șantaj.
"Acesta era urmărit din luna octombrie 2015 și a fost depistat într-o locuință de pe raza județului Ilfov", se mai arată în comunicat.
Citește și:
- 13:58 - Păcănelele, interzise într-un oraș din România: măsura, luată pentru combaterea dependenței jocurilor de noroc
- 10:12 - O femeie din Galați a murit după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Fiul ei a fost găsit în stare gravă
- 09:59 - Pensionari lăsați fără bani în Constanța: o poștăriță a falsificat zeci de semnături și le-a furat pensiile oamenilor
- 14:18 - Cinci vehicule implicate într-un accident pe podul central din Oradea: o persoană a ajuns la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














