Mii de oameni vor participa sâmbătă la Pelerinajul de la Mănăstirea Nicula

Mii de oameni vor participa sâmbătă la Pelerinajul de la Mănăstirea Nicula
Mii de oameni sunt așteptați sâmbătă la Mănăstirea Nicula din Cluj, destinația unuia dintre cele mai mari pelerinaje din țară. Oameni din întreaga Transilvanie, dar și din alte regiuni ale României, vin aici în ziua Sfintei Marii pentru a se ruga și pentru a se închina la Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei, despre care se spune că a lăcrimat zile în șir, în urmă cu mai multe sute de ani.
Mulți dintre credincioși parcurg pe jos drumul de acasă până la vechea mănăstire, chiar dacă acesta are zeci sau peste o sută de kilometri lungime.
Un grup de credincioși din satul Derșida, județul Sălaj, a pornit la începutul săptămânii pe jos în pelerinaj spre Mănăstirea Nicula din județul Cluj, pentru a participa alături de mii de credincioși la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Pelerinii sălăjeni respectă o tradiție de peste 100 ani, iar pe drum se roagă și cântă pricesne.
'Norodul', cum i se spune grupului în această zonă, a fost petrecut în dimineața plecării de oamenii din sat, care le-au urat pelerinilor să ajungă cu bine.
'Suntem peste 20 de pelerini, tineri, dar și oameni mai în vârstă, care a pornit în pelerinaj, pe jos, din Derșida, până la Mănăstirea Nicula, de care ne despart peste 150 de kilometri. Avem în urma noastră un cărăuș cu cai și căruță, care ne duce bagajele, iar în față avem o cruce cu o coroană de flori și un ștergar alb cu flori', a spus organizatorul grupului de pelerini sălăjeni, educatoarea Codruța Chiș.
Citește și:
- 13:58 - Păcănelele, interzise într-un oraș din România: măsura, luată pentru combaterea dependenței jocurilor de noroc
- 10:12 - O femeie din Galați a murit după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Fiul ei a fost găsit în stare gravă
- 09:59 - Pensionari lăsați fără bani în Constanța: o poștăriță a falsificat zeci de semnături și le-a furat pensiile oamenilor
- 14:18 - Cinci vehicule implicate într-un accident pe podul central din Oradea: o persoană a ajuns la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














