Pinguinul Kentucky a devenit atracţia unei grădini zoologice din Staffordshire, Marea Britanie, din cauza fobiei sale. Pinguinul se sperie atât de tare de apă încât refuză să intre în bazin.
Pinguinul din rasa Humboldt a avut probleme încă de la naştere, fiind mai mic decât ceilalţi fraţi ai săi. Îngrijitorii de la grădina zoologică au găsit o explicaţie pentru fobia micuţului. Se pare că pinguinul nu are suficiente pene care să-l protejeze de apa îngheţată aşa că, spre deosebire de ceilalţi 23 de pinguini care populează grădina zoologică, preferă să stea pe stânci sau să-şi privească semenii de pe marginea bazinului.
"E destul de complicat să-l hrănim, având în vedere că nu intră deloc în apă", au spus îngrijitorii. Aceştia trebuie să-l forţeze pe Kentucky să intre în bazin de cel puţin două ori pe zi pentru a-şi menţine penele curate. Cu toate acestea, nimeni nu se plânge pentru că pinguinul a devenit atracţia grădinii zoologice şi atrage mulţi vizitatori.