Programul rămâne blocat în lipsa publicării în Monitorul Oficial a noilor norme. Acestea au fost cerute de bănci pentru a face posibilă cumpărarea prin programul Prima Casă şi a apartamentelor nou-construite prin credit bancar şi deja ipotecate. Şi oferta de creditare ar trebui să fie, în curând mai bogată.
Sunt şase bănci care refuză să intre în program până nu apar aceste norme pentru că ar clarifica felul în care se face executarea garanţiei fondului. Avem totuşi şi veşti bune pentru cei care vor să îşi ia o locuinţă prin acest program.
Onorariile notarilor pentru programul "Prima casă" au fost scăzute astfel cu 30%, potrivit unui ordin al ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, publicat în Monitorul Oficial de miercuri, după ce Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România a propus această reducere. Asta înseamnă că românii care vor cumpăra o casă prin acest program vor face o economie de 300 de euro.