Acum, navele braziliene au pornit către zona indicată de aviatori şi, cel mai probabil vor ajunge acolo în această după-amiază. Este o cursă contra-cronometru pentru că trebuie găsite cât mai multe rămăşiţe înainte să se scufunde.
Anchetatorii francezi au confirmat deja că fără dubiu, obiectele reperate de aviatorii brazilieni aparţin zborului Air France 447. Niciun semn de viaţă în zona în care s-a prăbuşit avionul. Militarii n-au văzut nici cadavre.
Înapoi la căutări, brazilienii spun că navele lor au câte două submarine şi macarale cu care navele să poată scoate din apă corpul avionului. De submarine vor avea nevoie. Macaralele se pare că vor mai avea de aşteptat. Atlanticul are în zona accidentului o adâncime de cam 4 mii de metri.
Prima misiune este recuperarea celor două cutii negre, cărora li se mai spune şi înregistratoare de bord. Cutiile emit continuu semnale radio timp de 30 de zile de la prăbuşire. Anchetatorii francezi spun că nu sunt foarte optimişti în legătură cu recuperarea cutiilor pentru că dincolo de adâncimea impresionantă, în zona accidentului fundul oceanului Atlantic este muntos.
S-au mai făcut anchete şi fără cutii, spun francezii. Poate de aceea îţi propun să anunţe primele concluzii ale anchetei la sfârşitul lunii în curs. Purtătorul de cuvânt al aviaţiei militare braziliene spune că locul în care s-au găsit rămăşiţele avionului este este la dreapta punctului de unde s-a făcut ultima transmisiune radio. Asta ar însemna că piloţii zborului AF 447 ar fi încercat să se întoarcă din drum.