Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului,
Bogdan Ivanov, a declarat că înaltului
prelat ordodox i s-a recomandat să evite frigul, slujba având loc în aer
liber, în faţa Catedralei Ortodoxe din Piaţa Avram Iancu, din centrul
Clujului.
"Înalt Prea Sfinţia Sa nu va oficia slujba de
înviere, el va fi prezent a doua zi la liturghie, care se oficiază
înăuntrul catedralei. Decizia a fost luată la recomandarea medicilor",
a declarat Ivanov.
Slujba de Înviere de la Cluj-Napoca a fost oficiată de episcopul vicar, Irineu Bistriţeanul.
Menţionăm că ÎPS Bartolomeu, în vârstă de 88 de ani, a fost externat pe
12 aprilie, după ce a petrecut mai mult de o săptămână la Clinica
Medicală I, pe fondul unor afecţiuni respiratorii. Mitropolitul a mai
fost internat în luna ianuarie 2009, la aceeaşi clinică, cu acelaşi
diagnostic.