Unul dintre motivele de solidaritate este faptul că liberalii şi maghiarii au luptat în anii '90 de aceeaşi parte a baricadei pentru a impune libertăţi şi drepturi democratice elementare în România. "Şi am reuşit. Cred că este de datoria noastră să apărăm aceste libertăţi, şi astăzi şi pe viitor", a spus Antonescu.
"Şi nouă, ca partid, şi dumneavoastră ca formaţiune politică, ni s-a contestat de către forţe politice, jucători politici importanţi din România legitimitate în a ne reprezenta electoratul. Am bucuria să spun că atât în cazul nostru, cât şi în al dumneavostră cei care s-au prezentat la urne ne-au confirmat această legitimitate. Vă felicit în numele PNL că aţi dovedit că sunteţi capabili să reprezntaţi o minoritate atât de prestigioasă şi importantă precum cea maghiară din România", a declarat preşedintele PNL.
Crin Antonescu a precizat că se simte în largul său printre maghiari, deşi nu înţelege "nicio iotă ungureşte", pentru această solidaritate şi pentru faptul că şi el se simte minoritar în România.
"Şi mă tem că mulţi oameni au senzaţia că încercând să fie decenţi, să preţuiască competenţa şi onoarea sunt în minoritate. Adevărul pare uneori în minoritate în România. Din aceste motive ai uneori senzaţia că modelele oficiale ţin de cu totul alte valori. Nu est aşa, există o majoritate tăcută, ignorată, care ne include, români sau maghiari, şi care o datp şi o dată, va vorbi. Atunci vom fi în majoritate", a subiniat Andronescu.
Preşedintele PNL şi-a încheiat discursul cu o săgeată aruncată prim-ministrului Emil Boc, care nu a mai rămas la congres după ce a vorbit.
"Îi mulţumesc domnului prim-ministru pentru politeţea că a mai rămas puţin după ce a vorbit, şi în semn de respect nu voi mai critica puterea", a precizat Crin Antonescu.