Iniţial, cererea a fost repartizată aleatoriu pentru luni, zi în care, din completul de serviciu făcea parte preşedintele Judecătoriei Sectorului 1, Nicoleta Cristuş.
Aceasta a făcut însă o cerere de abţinere, întrucât tot ea a fost cea care a emis mandatele de percheziţie de la locuinţa lui Becali şi a decis şi arestarea acestuia. Din acest motiv, termenul pentru judecarea cererii de revocare a arestării a fost fixat pentru marţi, 14 aprilie.
Potrivit aceloraşi surse, marţi vor mai fi judecate alte trei cereri, făcute de bodyguarzii lui Becali.
De asemenea, avocatul lui Cătălin Zmărăndescu şi al lui Ştefan Dediu a spus că va face o cerere de eliberare sub control judiciar pentru cei doi clienţi ai săi.
Apărătorul lui Becali, Gheorghiţă Mateuţ, a declarat, vineri, pentru NewsIn, că a depus la Judecătoria Sectorului 1 respectiva cerere, însă aceasta va fi judecată săptămâna viitoare, după redactarea motivării de către Tribunalul Bucureşti.
Avocatul Gheorghiţă Mateuţ, unul dintre apărătorii lui Gigi Becali, a declarat, marţi, la ieşirea din arestul Poliţiei, că nu vor face nicio cerere de eliberare a omului de afaceri până când Tribunalul Bucureşti nu va redacta motivarea deciziei de menţinere în arest a patronului Stelei.
Motivul este acela că se doreşte realizarea unei apărări solide.
Judecătoria Sectorului 1 va decide marţi, 14 aprilie, dacă îl va pune în libertate pe Dumitru Beciu, una din cele cinci arestate preventiv în dosarul în care stă după gratii şi patronul clubului Steaua, George Becali.
Beciu a depus la Judecătorie, pe 9 aprilie, o cerere de eliberare provizorie sub control judiciar, fiind prima persoană arestată în dosar care întreprinde acest demers în instanţă.
Gigi Becali a fost reţinut de procurori, joi, 2 aprilie, la ora 13.00, împreună cu alte patru persoane, ulterior, fiind reţinută o a şasea persoană. Cea de-a şaptea persoană căutată de poliţişti nu a fost găsită.
Acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, Gigi Becali a fost arestat preventiv, vineri, 3 aprilie, de către magistraţii Judecătoriei Sectorului 1, luni, judecătorii Tribunalului Bucureşti menţinând decizia de arestare.