Şi cum altfel putea el să acţioneze, dacă nu prin câteva achiziţii, plătite din bugetul instituţiei? Spre exemplu, un prim pas în combaterea crizei a fost achiziţia a zece chioşcuri (cabine) pentru a dota cele zece centre de urgenţă din sector. Să aibă unde merge cetăţeanul dacă intră în criză. Normal, conform contractului de atribuire, achiziţia chişcurilor era strict necesară, de unde şi justificarea procedurii de negociere directă fără anunţ de participare, respectiv “situaţie de urgenţă extremă survenită în urma unor evenimente ce nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă”. Integral în Academia Caţavencu
Citeşte alte articole în Academia Caţavencu
Primarul Negoiţă, vice la PD-L, a dat milioane fără licitaţie BGS-ului
Răzvan Ionescu, cel mai sexy jurnalist: "Aştept să mi se schimbe viaţa în bine"
Vine campania electorală, a început vînzoleala în serviciile secrete