Samuel Akwasi, jucător la FC Cavaliers, a murit pe teren în timpul unui meci din cauza unor probleme medicale, la doar 13 ani.
Tragicul anunț a fost făcut public de către Asociația de Fotbal din Nottinghamshire.
Samuel Akwasi a murit în timpul meciului FC Cavaliers – WBCY FC Rossoneri, joc care este rezervat echipelor cu fotbaliști sub 13 ani.
Fotbalistul, care juca pentru echipa gazdă, a decedat în timpul partidei din cauza unor probleme medicale, anunță nottinghampost.com.
„Samuel Akwasi, jucător de la echipa FC Cavaliers sub 13 ani, a murit. Samuel a jucat pentru FC Cavaliers de la u9 până acum. A fost foarte respectat de toți membrii echipei sale”, a declarat un purtător de cuvânt al clubului.
Samuel Akwasi a fost transportat la spital, dar din nefericire nu a mai putut fi salvat.
Akwasi era un jucător de bază al echipei lui, marcând 7 goluri în cele 14 meciuri jucate în acest sezon.