Mircea Rednic urma să își prelungească înțelegerea cu ploieștenii, însă nu a mai fost dorit de conducere. Acesta și-a reziliat contractul ieri, nemulțumit că șefii negociau deja cu Mihai Teja, scrie gsp.ro.
Tehnicianul îl va înlocui pe Flavius Stoican, contestat de galerie încă de la primele meciuri de la revenire. Acesta s-a înțeles cu Negoiță în această dimineață în privința rezilierii contractului pe cale amiabilă.
Rednic va conduce antrenamentul echipei din această seară, programat la ora 17:00.