Într-o predică ținută pe 1 ianuarie, părintele Stoica de la Mănăstirea Sădinca, din județul Sibiu, a făcut câteva afirmații, care, după ce au ajuns în spațiul public, au determinat Mitropolia Ardealului să-l oprească de la a mai sluji pentru o perioadă, potrivit Turnul Sfatului.
David Stoica le-a vorbit credincioșilor despre prețul utilităților și i-a avertizat să plătească pomelnicele, pentru că altfel nu le va mai pomeni numele. În discursul său, preotul l-a confundat pentru câteva secunde pe Patriarh cu Papa.
”Să aveți grijă ce votați și pe cine votați. Fiindcă noi ieri, dacă nu mergeam să plătim curentul era tăiat. Îți pune câte 36 de milioane de lei curentul, no, plătește. Cine? Cât s-a strâns astăzi? Mi-a dat careva? Nu. Care mi-a dat cununa anului, da. Și vreau să spun că cine nu plătește cununa anului, iasă, nu-l mai pomenesc, la revederci. Știi care-i problema? Cu banii ăia trăim și noi, din banii ăia luăm lumânări pentru altar, luăm lumânări de la Mitropolie, luăm tămâie ca să ne rugăm pentru voi. Deci salariul nostru care e îl dăm pe lumânări, îl dăm pe cărți, reviste teologice, papa, ăsta, zi, patriarhul și alte d-ălea. Gândiți-vă foarte bine că mi-e greu și mie”, a spus părintele Stoica în timpul slujbei.
Filmarea a fost postată pe rețelele de socializare, dar a fost ștearsă apoi de pe contul de Youtube al mănăstirii.
După ce discursul a ajuns în spațiul public, Mitropolia Ardealului a oferit o reacție, precizând că părintele Stoica se află sub tratament și poate de aceea discursul său a fost incoerent.
”Ca urmare a apariției în spațiul public a declarațiilor ieromonahului David Stoica de la Mănăstirea Sădinca, jud. Sibiu, facem următoarele precizări:
- Cele afirmate de către ierom. David Stoica au fost făcute în nume personal; ele nu reprezintă punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române, fiind contrare practicii liturgice a Bisericii;
- Declarațiile ierom. David Stoica au fost făcute pe fondul stării sale de suferință, a tratamentului medicamentos oncologic pe care-l urmează;
- În vederea refacerii medicale și spirituale a părintelui David Stoica, s-a luat hotărârea opririi lui de la săvârșirea lucrărilor sfințitoare, urmând ca slujirea liturgică de la Mănăstirea Sădinca să fie suplinită de către P.C. Arhim. Calinic Teslevici, exarh eparhial”, se precizează într-un comunicat de presă semnat de Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sibiului, aflată în subordinea Mitropoliei Ardealului.
Pe de altă parte, Părintele Stoica afirma, în urmă cu ani buni, că harul preoției i-a fost prezis de Arsenie Boca.
De asemenea, a mai relatat preotul, mănăstirea Sădinca este o ctitorie făcută prin bunătate unor persoane private, iar Mitropolia Sibiului sau statul nu ar fi contribuit cu nimic, potrivit adevarul.ro.