DNA disecă Dosarul Nelu Tătaru: "Nu cere, dar ia". Banii ar fi fost primiți și de la oameni de 90 de ani. Ce RITUAL matinal ar fi avut fostul ministru al Sănătății Ancheta DNA Iaşi în cazul lui Nelu Tătaru a început acum 2 ani. Procurorii l-au filmat timp de 5 luni pe fostul ministru, cu mandat de supraveghere de la judecătorii Curţii Supreme de Justiţie. Procurorii sunt de acord cu Tătaru: „nu cere mită de la pacienţi, dar ia”, faptă încadrabilă la luarea de mită. Potrivit DNA Iași, Tătaru ar fi primit bani de la oricine, indiferent de vârstă sau de categoria socială și dimineața și-ar fi făcut un obicei în a număra banii ținuți în dulap.
Femeie, prinsă cu droguri în lenjeria intimă, în Vama Urziceni. Cum a reușit să scape de pedeapsă: povestea este halucinantă Caz șocant în vamă. O femeie, mamă a trei copii și asistent personal pentru bătrâni, a fost prinsă în Punctul de Trecere a frontierei de Stat Urziceni cu droguri în lenjeria intimă.
Alertă alimentară la Buzău! Peste 4.000 de ouă cu Salmonella şi 30 de kilograme de carne, retrase de la comercializare: ce alte neregli au fost descoperite Inspectorii sanitari buzoieni au confiscat, pe parcursul lunii septembrie, în urma unor controale, 30 de kilograme de carne şi au retras de la comercializare 4.380 de bucăţi de ouă de consum dintr-un lot la care s-a detectat Salmonella, anunță Direcţia Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău într-un comunicat.
Zile libere în plus pentru bugetari. De ce vor veni la muncă după vacanța de Sărbători abia miercuri, 8 ianuarie Bugetarii vor începe anul 2025 cu o săptămână liberă, urmând să înceapă lucrurl abia miercuri, 8 ianuarie.
Carnea hibrid, o realitatea și în România! Ce alte "delicatese" vor consuma românii în 2025 Premieră în România! Un laborator din Timișoara care poate produce carne hibrid a primit autorizație de funcționare și urmează să fie inaugurat. De anul viitor, românii ar putea să pună pe masă pate, parizer sau chiar crenvurști fără origine animală. Specialiștii dau asigurări că nu este vorba despre un tip de carne artificială, însă oamenii care au auzit despre noua invenție nu sunt deloc încântați.
Angajat al Consiliului Județean Suceava, prins la furat. Incredibil ce a sustras dintr-o unitate militară! Potrivit polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale, de la IPJ Suceava, activitatea a început în luna septembrie.
Săptămâna Verde. Școlile care au aplicat pentru fonduri vor primi banii începând din această lună: buget de 100 de milioane de lei Școlile care au aplicat pentru fonduri în cadrul programului Săptămâna Verde vor putea primi banii începând de luna aceasta conform unui ordin de ministru emis la începutul acestei luni. Proiectul școlar Săptămâna Verde beneficiază de un buget de 100 de milioane de lei din fondul pentru mediu valabil pentru anii 2024 - 2025.
Rețele sociale pot provoca copiilor anxietate și depresie! Avertisment dur: copiii, expuși unui perciol nebănuit Rețelele sociale sunt un pericol pentru sănătatea copiilor și pot duce chiar la anxietate sau depresie. Este ultimul avertisment venit din partea organizației Salvați Copiii. Potrivit acestora, în ultimii ani s-a înregistrat un număr extrem de crescut al copiilor care dezvoltă tulburări emoționale din cauza expunerii repetate la ecrane și rețele sociale.
Clipe de panică în trafic, la Constanța: șoseaua s-a surpat chiar sub ochii șoferilor. Imagini halucinante Au fost clipe de panică pentru mai mulți șoferi din Constanța, după ce o parte de asfalt de lângă un trotuar s-a surpat chiar sub ochii lor și s-a format o groapă adâncă.
Sărbătoare 14 octombrie. Zi mare și sfântă pentru creștini. Astăzi este prăznuită Sfânta Parascheva - Cruce roșie în calendar Sfanta Parascheva s-a nascut in secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia, pe tarmul Marii Marmara, in apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune ca pe cand avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit intr-o biserica cuvintele Mantuitorului: "Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determina sa-si daruiasca hainele sale saracilor.
Bărbat lovit cu ciocanul în cap și călcat în picioare de mai mulți indivizi deosebit de periculoși. Incident șocant într-o parcare din Chiajna Scene de groază, la marginea Capitalei! Un tânăr în vârstă de doar 29 de ani a fost lovit în cap cu un ciocan și călcat în picioare de 8 indivizi. Bărbatul a ajuns la spital în stare de inconștiență. Detaliile sunt șocante și vă pot afecta emoțional!
Asociația Spitalelor de Psihiatrie se delimitează de cele întâmplate la Spitalul Ștei Asociația Spitalelor Publice de Psihiatrie se delimitează de cele întâmplate la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei şi condamnă ferm astfel practici profund inumane.
În ce stare sunt cele două fetițe arse la un experiment pirotehnic nereușit din Cluj. Una este internată la ATI Cele două fetițe, una de 11 ani, iar cealaltă de 7 ani, sunt în continuare internate la spitalul județean Cluj. Cea mică este la Terapie Intensivă de ieri.
Polițist din Sibiu, rănit în timp ce urmărea un șofer beat Un polițist în vârstă de 35 de ani, din Sibiu, a fost rănit după ce mașina în care se afla a intrat în coliziune cu cea a unui șofer în urmărirea căreia pornise.
Un nou scandal sexual, pe cale să zguduie învățământ. Profesor universitar din Sibiu, acuzat de agresiuni împotriva studenților Continuă șirul agresiunilor sexuale în școli. După cazul sociologului Alfred Bulai acuzat de abuzuri sexuale cu eleve, care a zguduit toată țara, unui alt profesor universitar i se aduc aceleași acuzații. De data aceasta este vorba despre un profesor de psihologie de la o universitate din Sibiu care, din spusele studenților, obișnuiește să atingă picioarele fetelor sau să le tragă de tricouri.
Pepenele nu mai este regele de la Dăbuleni. Cartofii dulci, noua vedetă a agriculturii doljene Centrele de Cercetare din România se laudă cu numeroase tipuri de legume pe care a reușit să le adapteze la toate anotimpurile. Dacă la Buzău, specialiștii s-au lăudat cu pepenele de iarnă și roșiile cu țepi, cercetătorii din Dăbuleni au reușit să cultive trei tipuri diferite de cartofi dulci, cu miez alb, portocaliu și mov. Legumele bogate în fibre, originare din America, se vând cu prețul de șapte lei pe kilogram.
Cum vor fi revizuite deciziile de pensionare contestate și cum se face indexarea din ianuarie. Un fost ministru explică totul Marius Budăi, fostul ministru al Muncii, a declarat în exclusivitate pentru Realitatea PLUS că pentru revizuirea deciziilor de pensie contestate vor fi verificate din nou dosarele cu probleme. În plus, fostul ministru a explicat cum se va face indexarea de anul viitor și ne-a spus câți oameni rămân cu același cuantum al pensiei.
Deficitul de la sistemul de pensii s-ar putea adânci în următorii ani. 10 salariați susțin 8 pensionari. De unde va lua statul banii Deficitul de la sistemul de pensii s-ar putea adânci în următorii ani. Este avertismentul sumbru care se regăsește într-un raport al Consiliului Fiscal. Potrivit experților de acolo, prognozele arată că deficitul la bugetul asigurărilor sociale de stat - adică bugetul pentru pensii, va depăși pragul de 61 de miliarde de lei în 2027 în lipsa unor măsuri. Deja, sunt discrepanțe uriașe în țară. 8 pensionari sunt susținuți de 10 salariați.
Ultimele vești de la șeful Casei de Pensii. Ce se întâmplă cu seniorii uitați la mica recalculare? Daniel Baciu a dezvăluit ce se întâmplă cu dosarele de pensionare depuse la final de vară și început de toamnă dar și în ce stadiu se află mica recalculare.
Care sunt localitățile din România unde se trăiește cel mai mult. Descoperiri incredibile ale cercetătorilor Conform cercetărilor, stilul de viață activ, alimentația sănătoasă și integrarea socială joacă un rol crucial în prelungirea vieții. Cercetătorii au subliniat că seniorii studiați, toți cu vârste peste 90 de ani, s-au remarcat printr-o stare bună de sănătate fizică și psihică, iar majoritatea dintre aceștia (69%) sunt femei.
Pacienţi bătuți, înfometați și pedepsiţi cu electroşocuri într-un spital de psihiatrie din Bihor Spitalul de Psihiatrie Ștei, județul Bihor, unde sunt internați peste 300 de pacienți, se confruntă cu acuzații foarte grave. Potrivit unui raport făcut de un organism independent, Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, bolnavii au fost torturați cu un aparat de electroșocuri, sunt ținuți în condiții mizere și au primit mâncare expirată.
Amenzi uriașe pentru românii care stau la curte și nu respectă aceste prevederi legale Românii care locuiesc la casă trebuie să cunoască foarte bine legea construcțiilor. Puțini sunt cei care știu că pentru construirea unui gard sau a unei anexe prin curte este nevoie de obținerea unei autorizații.
Alimentul care se scumpește în prag de sărbători. Producătorii dau ca sigură o majorare a prețurilor de până la 15% Ca în fiecare an, în pragul sărbătorilor de iarnă, carnea și produsele din carne de porc se vor scumpi. Producătorii dau ca sigură o majorare de până la 20%.
Probleme pentru pensionarii care au ieșit la pensie în această vară. Când și-ar putea primi banii Pensionarii care au ieșit la pensie în această vară se confruntă cu probleme din cauza trecerii de la vechea lege a pensilor, la cea nouă. Unii dintre ei riscă să primească pensia în anul 2025 din cauza haosului creat la casele de pensii care abia mai pot procesa și introduce date noi în sistem.
Ro-Alert de urs la Sinaia. Animalul a fost văzut pe o stradă și pompierii au fost trimiși să intervină ISU Prahova anunță că vineri seară a fost emis un mesaj RO-Alert în Sinaia, strada Piatra Arsă, unde a fost semnalată prezența unui urs.
AEP anunță că s-a încheiat perioada de înregistrare ca alegător prin corespondenţă. Câți români din străinătate s-au înscris Perioada în care alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate puteau să se înscrie pentru a vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale s-a încheiat.
Accident grav între un autotren şi un autoturism. Trei victime au rămas încarcerate Un accident rutier soldat cu patru răniţi s-a produs, vineri seara, pe DN2 - E85, în localitatea Gherăieşti, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.
Românii dintr-un orășel din Spania, ținta atacurilor rasiste. Localnicii au organizat chiar o manifestație împotriva lor Românii din Almendralejo, un oraș situat în provincia Badajoz, Spania, au devenit victimele atacurilor rasiste. O româncă a discutat cu jurnaliștii spanioli, împărtășind dificultățile cu care se confruntă familia sa.
CFR suplimentează vagoanele pe trenurile de Iași, pentru pelerinii care se duc la Sfânta Parascheva CFR călători a anunțat că suplimentează numărul de vagoane pe trenurile care circulă spre Iași, pentru a permite pelerinilor din întreaga țară să ajungă la moaștele Sfântei Parascheva.
Cine poate beneficia de vaccinuri compensate 50%, respectiv 100%, pe bază de prescripţie electronică. CNAS aduce lămuriri Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a adus clarificări esențiale privind accesul asiguraților la vaccinuri compensate, stabilind condițiile în care aceștia pot beneficia de o reducere de 50% sau chiar de 100% din costul acestora, prin intermediul prescripției electronice. Aceste măsuri vin în sprijinul sănătății publice, facilitând accesul la imunizări esențiale și contribuind la prevenția bolilor.