Sunt zile grele pentru medicii din spitale, care luptă zi de zi să salveze viețile pacienților, în condițiile unei pandemii care a afectat deja dramatic sistemul de sănătate din România. Iar când pacienții sunt nou-născuții prematur, care vin pe lume cântărind și mai puțin de un kilogram, cursa e contra-cronometru și depinde de ajutorul contribuabililor, prin mecanismul de redirecționare a 3,5% din impozitul pe venit. Atât medicii, cât și micii luptători au nevoie de protecția noastră.
Pentru protejarea și sprijinirea medicilor și a spitalelor, Salvați Copiii a decis ca în 2020 să pună la dispoziția spitalelor fondurile care vor fi colectate din redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, astfel încât fiecare contribuabil să poată susține nemijlocit întărirea capacității sistemului medical românesc, aflat sub presiune în această perioadă critică.
Zid de protecție pentru medici și micii pacienți
Mai sunt cinci zile până când putem, împreună, să facem zid de protecție pentru medicii și cei mai curajoși pacienți: nou-născuții prematur.
Găsiți Formularul 230 precompletat cu datele Organizației Salvați Copiii aici. Completați la punctul I și semnați la “Semnătură contribuabil”. Trimiteți apoi formularul prin poștă, prin scrisoare recomandată către administrația financiară de care aparțineți cu domiciliul sau îl depuneți direct la administrație. Lista administrațiilor aici. Termenul de depunere a formularului este 30 iunie 2020, data poștei.
Detalii: https://www.salvaticopiii.ro/redirectioneaza.
Ce se întâmplă când lași banii statului
În 2019, doar unul din trei contribuabili români a redirecționat o cotă parte din impozitul pe venit către cauze și programe sociale. Asta înseamnă că, majoritar, banii au rămas în visteria statului, iar programele sociale, în beneficiul categoriilor vulnerabile, au fost subfinanțate.
Deși numărul românilor care au ales să sprijine cauzele sociale a crescut în 2019 la 1.850.663, față de 1.709.790 în anul anterior, suma colectată prin acest mecanism în 2019 (pentru anul de realizare a venitului 2018) a scăzut sensibil: 150.631.745 lei, față de 166.489.703 lei, anul anterior. Sunt date ANAF, furnizate la cererea Organizației Salvați Copiii România.
3,5% salvează vieți
Din suma totală de 1.130.000 de Euro pe care Organizația Salvați Copiii a alocat-o în anul 2019 dotării maternităților și secțiilor de terapie intensivă neonatală din România, 342.069 Euro au provenit din acest mecanism, astfel încât contribuabilii care au ales să se implice în cauza socială a organizației au ajutat, în mod direct, medicii și pe cei mai vulnerabili pacienți, prematurii.
INTERVENȚIA SALVAȚI COPIII PENTRU ÎNTĂRIREA CAPACITĂȚII SPITALELOR DIN ROMÂNIA
Într-o primă etapă, aceea a intervenției urgente, Organizația Salvați Copiii a dotat prioritar spitalele cu echipamente de protecție pentru medici, în următoarele luni fiind vitală achiziția de aparatură medicală performantă, mai ales pentru secțiile de terapie neonatală, care îngrijesc nou-născuții cei mai vulnerabili: prematurii și cei cu patologii complexe.
În data de 16 martie, Salvați Copiii România a creat Fondul de urgență pentru echiparea spitalelor, astfel încât acestea să poată gestiona cazurile de Covid-19 și pentru a proteja atât medicii, cât și pacienții. Organizația a reușit să identifice resurse financiare și furnizori de aparatură și echipamente medicale, astfel încât medicii să primească cât mai rapid sprijinul solicitat.
În cele două luni de stare de urgență, au fost echipate 52 de unități medicale și de îngrijire pacienți și 79 de cabinete de medicină de familie din București și 20 de județe (Alba, Arad, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Ialomița, Mureș, Neamț, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș și Vrancea).
Peste 6.000 de cadre medicale au fost astfel sprijinite, cu 263.678 de articole medicale.