Concret, amendamentul pentru Liviu Dragnea, prin care poate ataca decizia din dosarul Referendumul, după ce noul Cod de Procedură Penală intră în vigoare, este următorul:
”Termenele pentru exercitarea căilor de atac declarate împotriva hotărârilor pronunțate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și pentru motivele prevăzute de aceasta încep să curgă la data intrării sale în vigoare”.
Potrivit celor două surse, amendamentul încalcă două articole:
Concret, se încalcă articolul 1, alineat 5, din Constituție, din perspectiva principiului securității juridice, care prevede:
5) ”În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.
Magistratul a mai explicat pentru realitatea.net, că CEDO a condamnat România în mai multe cauze pentru reglementarea unor cai extraordinare de atac ce afectează hotărârile judecătorești definitive:
”Este încălcat principiul securității juridice. Nu este reglementat expres, dar CCR are jurisprudența bogată, Mai mult, CEDO ne-a condamnat în mai multe cauze pentru reglementarea unor cai extraordinare de atac ce afectează hotărârile judecătorești definitive”.
Totodată, amendamentul mai incalcă, potrivit aceleași surse, și articolul 15, alineat 2, din perspectiva neretroactivității legii, care stipulează:
(2) ”Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”. Mai exact, amendamentul care l-ar ajuta pe Liviu Dragnea este în Codul de Procedură Penală, nu în Codul Penal, unde se aplică legea favorabilă făptuitorului.
Mai mult, există o decizie a CCR, 377/2017, de neconstituționalitate pentru care, paragraful 81, 82, și 83 enumeră fix articolele 1 și 15, privind neretroactivitatea legii, și securitatea juridică, atunci când vorbim de legile de procedură: Iată ce spun paragrafele:
81. ”Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art.III din lege, Curtea constată că acestea sunt întemeiate în raport cu art.1 alin.(5) din Constituţie privind principiul securităţii raporturilor juridice şi art.15 alin.(2) din Constituţie cu privire la principiul neretroactivităţii legii”
82. Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că „legile de procedură sunt, în principiu, de imediată aplicare. Referitor însă la hotărârea judecătorească, de peste un secol, constant s-a decis în doctrină şi jurisprudenţă că ea este supusă condiţiilor de fond şi de formă stabilite de legea sub imperiul căreia a fost pronunţată, fără ca legea nouă să aibă vreo înrâurire asupra ei, deoarece ea este socotită, faţă de părţile care au participat în proces, că are valoarea unui contract încheiat în momentul pronunţării ei. Aşa fiind, şi dreptul relativ la exercitarea căilor de atac rămâne fixat de legea în vigoare în momentul pronunţării, deoarece admisibilitatea unei căi de atac constituie o calitate inerentă a hotărârii şi în aceste condiţii nici o cale de atac nouă nu poate rezulta dintr-o lege posterioară, după cum nici o cale de atac existentă contra unei hotărâri nu poate fi desfiinţată fără retroactivitate de către o lege posterioară” [Decizia nr.9 din 7 martie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.326 din 25 noiembrie 1994].
83. Curtea reţine că principiul neretroactivităţii legii este o componentă a securităţii juridice [prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituţie], reglementată expres şi separat prin art.15 alin.(2) din Constituţie, ceea ce înseamnă că legiuitorul constituant i-a acordat o atenţie şi importanţă specială în cadrul principului general al securității juridice. Potrivit acestui principiu, o hotărâre judecătorească ce se bucură de autoritate de lucru judecat nu mai poate fi desfiinţată decât prin căile extraordinare de atac pentru motive expres şi limitativ enumerate [în prezent, recursul, contestaţia în anulare şi revizuirea].
