"Acum o jumătate de oră Parlamentul a făcut un pas destul de mare, proiectul de lege privind reducerea taxelor consulare a fost votat să intre pe ordinea de zi, a fost trimis la comisie și se va propune raport de adoptare. Considerăm că este un mare câștig pentru noi, iar Parlamentul astăzi și-a spălat jumătate din păcatele pe care le-a comis față de românii din afara țării. Rămâne ca acele măsuri să se concretizeze. Pentru mine astăzi greva foamei a luat sfârșit", a spus Aurelian Mihai la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că protestul său a început pe 17 septembrie, că se simte foarte rău, iar de 14 zile nu s-a hrănit, consumând doar apă și ceai.
"Am refuzat perfuziile care mi s-au propus când am mers la spital, pentru mine dacă faci perfuzii practic primești hrană, iar până în acest moment nu am primit. Oricum nu pot să mănânc și probabil câteva zile de acum înainte mă voi duce și mă voi interna în spital pentru a face analizele necesare", a încheiat Mihai.
Mai multe pe AGEREPRES