După acordul de la Bruxelles pe tema justitiei agreat marti intre Viorica Dancila, Frans Timmermans si Jean-Claude Juncker, deputatul PSD Liviu Pleșoianu a transmis că in acest moment PSD este `sacrificat' de niste 'meduze politice' si ca prezenta sa in formatiunea social-democrata nu va mai avea rost daca la Congresul PSD va fi aleasa o conducere care oferă partidul pe tavă Sistemului.
„Din acest moment, în mod oficial, PSD e oferit pe tavă Sistemului de niște meduze politice. Asistăm la sacrificarea ritualică a partidului pe altarul Noii Securități. Totul în aplauzele celor care au reevaluat-o brusc pe Dăncilă, călăul oricărui principiu...La Congres, se va decide: partid condus de meduze sau partid condus de oameni liberi, partid condus de nulități de clei, capabile să ia altă formă de la o zi la alta, ori partid condus de ființe bipede, cu mers perpendicular pe sol și principii solide!
Dacă, post-Congres, partidul va merge mai departe agățat de fustele unor doamne și unor domni care ar da și din coadă, dacă ar avea, pe lângă stăpânii lor din țară și din străinătate, atunci PSD chiar nu va mai conta. Dacă și numai dacă, post-Congres, PSD se va elibera de nulitățile de clei și va merge alături de oameni verticali, atunci mai are rost prezența mea în acest partid.
Eu nu susțin meduze! Fără meduze în politică și în funcțiile publice! Fie să FIM oameni, nu meduze!”, a scris Pleșoianu pe Facebook.