Viorica Dăncilă cheamă vechea gardă a partidului pentru a-l reforma așa cum trebuie. Printre cei chemați se află și Mircea Geoană.
Acesta a ajuns deja la guven, miercuri la prânz, pentru discuții cu premierul, anunță Realitatea TV.
Apelul fusese lansat de Dăncilă cu puțin timp în urmă. „Vrem să deschidem larg porțile și cei care vor să vină alături de noi vor fi întotdeauna bineveniți. Bineînțeles că și Mircea Geoană și alți colegi care vor să vină alături de PSD vor avea această posibilitate. Eu îmi doresc toți oamenii de bună-credință și care, chiar dacă au plecat din varii motive, sufletul lor a rămas alături de social-democrați”, a spus Dăncilă.
Grup de sprijin pentru PSD. Năstase și Cozmâncă se întorc în forță
Mircea Geoană a fost președintele Partidului Social Democrat din aprilie 2005 până în februarie 2010, președinte al Senatului României din decembrie 2008 până în noiembrie 2011, senator, fost Ambasador al României în SUA și Ministru de Externe în Guvernul Năstase.
În prezent, Geoană este președinte al Partidului Social Românesc, formațiune pe care a fondat-o în aprilie 2015. De asemenea, Mircea Geoană este președintele Institutului Aspen România, o asociație non-profit, apolitică. Institutul are ca misiune promovarea unui dialog informat și critic pe diverse teme de interes pentru societatea românească.