"Acum aruncă unii pe alţii vina...PSD-ul lui Dragnea. Adică voi ce-aţi făcut, bă? Nu aţi fost în Biroul Permanent Naţional? Nu aţi fost în Comitetul Executiv? Aţi votat unanimităţi tot timpul şi acum daţi din gură, ca să vă salvaţi pielea. Nu se poate aşa ceva! Asta nu e atitudine de om politic adevărat", a adăugat Octav Cozmâncă.
Grup de sprijin pentru PSD. Năstase și Cozmâncă se întorc în forță
Octav Cozmâncă susţine că iniţiativa sa de a forma, alături de Adrian Năstase, un grup de sprijin pentru PSD, este o obligaţie morală pe care o are faţă de respectiva formaţiune politică.
El a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că există foarte mulţi oameni care au fost membri ai PSD şi care pot sprijini, dezinteresat, formaţiunea politică aflată acum la cel mai scăzut nivel de încredere în rândul electoratului.
Acesta a precizat că joi ar urma să aibă, alături de Adrian Năstase, o discuţie cu conducerea centrală a PSD.
Dăncilă îl cheamă pe Geoană în ajutor
Cozmâncă s-a autosuspendat, în septembrie 2009, din PSD ca urmare a unei scrisori adresate „membrilor și electoratului PSD”, motivând că partidul nu mai e un partid de stânga și că nu are, din aprilie 2005, un lider autentic, fiind condus de „grupuri de interese”. Ulterior, PSD Suceava a anunțat că a decis în unanimitate excluderea din partid a lui Cozmâncă. În perioada comunistă, Cozmâncă fost șef al sectorului coordonare în cadrul Consiliului de Miniștri (1983-1989), fost șef de cadre al CC al PCR.