Creaționiștii biblici acceptă relatarea din Cartea Facerii (Geneză), potrivit căreia Dumnezeu a creat Lumea în 6 zile, pe când adepții creaționismului științific cred că un Creator a făcut tot ce există, dar resping ideea celor 6 zile ca fiind relatarea istorică a procesului, potrivit lovendal.ro.
Creaţioniştii au creat chiar şi „cronologia” Terrei: Dumnezeu a creat Universul la ora 9 dimineaţa, în ziua de 26 octombrie anul 4005 î.Hr. Această „cronologie” a fost făcută publică în anul 1654, de către arhiepiscopul Usher din Irlanda.
Însă, creaţioniştii contemporani zilelor noastre erau convinşi că Pământul şi tot Universul sunt o creaţie de acum 6.000, respectiv 10.000 ani și că încă din acel moment toate animalele şi plantele erau la fel ca şi astăzi, adică n-a existat nici selecţie naturală, nici mutaţii. Ei nu admit nici faptul că ar fi existat un unic organism primar de la care au evoluat toate celelalte specii vii, după cum susţin evoluţioniştii.