"Armata monitorizează navele ruseşti, care traversează apele internaţionale către nordul Australiei", au anunţat forţele armate australiene într-un comunicat.
Este vorba despre un crucişător "puternic înarmat", un distrugător, un remorcher şi o navă de aprovizionare.
John Blaxland, un expert în securitate internaţională de la Universitatea naţională australiană, a declarat că Putin vrea să-şi arate muşchii şi să-şi consolideze imaginea de "dur", în contextul în care prezenţa sa provoacă reticenţă.
"Este o demonstraţie în forţă, organizată ca spectacol", a declarat el pentru AFP. "Faci asta doar atunci când nu eşti pe deplin sigur şi când simţi nevoia să te faci remarcat", a adăugat el.
Premierul australian Tony Abbott a promis să-l interpeleze în mod direct pe Putin, la Brisbane, cu privire la doborârea avionului malaysian de tip Boeing 777. Cei doi s-au întâlnit săptămâna aceasta la Beijing, cu ocazia Summitului APEC, fără să aibă loc vreun incident.
Oficialii australieni au precizat că, deocamdată, trei nave de război australiene au fost trimise pentru interceptarea flotilei.
Două fregate şi o navă de suport, puternic înarmate şi dotate inclusiv cu elicoptere anti-submarin, sunt gata să răspundă unei eventuale apropieri a navelor ruse de coastele australiene.