„Nu mai suntem siguri că încă mai recunoaştem America“, a afirmat ministrul german de Externe, înainte să ia cuvântul consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Donald Trump, H.R. McMaster.
Sigmar Gabriel s-a folosit de acest discurs care ar putea fi ultimul pe care îl susţine din poziţia de şef al diplomaţiei, având în vedere că Germania se pregăteşte pentru un nou guvern de coaliţie, pentru a critica politica externă a SUA atât în ceea ce priveşte fondul, cât şi forma, comentează dpa.
„Ar trebui să măsurăm America prin fapte, prin vorbe, prin postări pe Twitter?“, a punctat el.
În contextul în care China şi Rusia pun ordinea mondială liberală, occidentală sub semnul întrebării, SUA ar trebui să fie interesate de un parteneriat apropiat cu Europa, a afirmat Gabriel.
„Nimeni nu ar trebui să încerce să dezbine UE, nici Rusia, nici China, şi nici SUA“, a subliniat şeful diplomaţiei germane. El a descris Uniunea Europeană drept o imensă realizare, însă a insistat asupra faptului că blocul are nevoie de un „proiect de putere“ comun pentru a evita să fie „vegetarian într-o lume a carnivorelor“, notează DW.
Insistând asupra faptului că, la începutul anului 2018, comunitatea internaţională se confruntă cu o mulţime de provocări legate de securitate şi cu ameninţarea unui conflict major în diferite regiuni ale lumii, Sigmar Gabriel a afirmat că „predictibilitatea şi credibilitatea sunt în prezent bunuri rare în relaţiile internaţionale“.
Conflictul sirian s-a deplasat într-o direcţie ce presupune „un pericol acut de război pentru partenerii noştri apropiaţi“, a continuat el, făcând referire la Turcia, stat membru NATO. Totodată, el a afirmat că Jocurile Olimpice din Coreea de Sud pot să oprească doar temporar „escaladarea extrem de periculoasă din jurul programului de arme nucleare al Coreei de Nord“.
În acelaşi timp, potrivit oficialului german, pretenţia Chinei pentru un rol de lider, utilizarea de către Rusia a puterii militare şi escaladarea naţionalismului şi protecţionismului constituie alte pericole.
Sursa