"Deplasările în masă continuă. În Fâşia Gaza, numărul cumulat al persoanelor strămutate în interior a crescut cu 25% în ultimele 24 de ore, depăşind acum 423.000 de oameni, dintre care peste două treimi se adăpostesc în şcolile UNRWA", a declarat OCHA, referindu-se la agenţia ONU pentru refugiaţi palestinieni.
OCHA a precizat totodată că 23 de lucrători umanitari au fost ucişi până în prezent de la sfârşitul săptămânii trecute, inclusiv 11 lucrători din domeniul sănătăţii şi 12 angajaţi ai UNRWA.
Armata israeliană a cerut vineri tuturor civililor din oraşul Gaza, cu o populaţie de peste 1 milion de locuitori, să se mute în sud în termen de 24 de ore, în timp ce a adus tancuri în apropierea Fâşiei Gaza înaintea unei invazii terestre aşteptate.
"Acum este timp de război", a declarat joi ministrul apărării Yoav Gallant, în timp ce avioanele de război israeliene continuau să bombardeze Gaza ca represalii la atacurile din weekend ale militanţilor Hamas, care au ucis peste 1.300 de israelieni, majoritatea civili.
Armata israeliană a declarat că va acţiona "în mod semnificativ" în oraşul Gaza în următoarele zile, iar civilii se vor putea întoarce doar atunci când va fi făcut un alt anunţ. "Civili din oraşul Gaza, evacuaţi-vă spre sud pentru siguranţa voastră şi a familiilor voastre şi distanţaţi-vă de teroriştii Hamas care vă folosesc ca scuturi umane", a declarat armata într-un comunicat.
"Teroriştii Hamas se ascund în oraşul Gaza în interiorul tunelurilor de sub case şi în interiorul clădirilor populate cu civili nevinovaţi", afirmă armata.
Un oficial al Hamas a declarat că avertismentul privind relocarea din Gaza este "propagandă falsă" şi a îndemnat cetăţenii să nu se lase păcăliţi.
Organizaţia Naţiunilor Unite consideră că este imposibil ca o astfel de mişcare de persoane să aibă loc "fără consecinţe umanitare devastatoare". Ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, a calificat drept "ruşinos" răspunsul ONU la avertismentul Israelului către locuitorii din Gaza.
Israelul a jurat să anihileze gruparea militantă Hamas, care a condus atacurile de sâmbătă.