"Mexicul nu va plăti în niciun caz acest zid; este o problemă de suveranitate şi demnitate naţională", a declarat Luis Videgaray într-un interviu acordat postului Televisa, scrie Mediafax.
Administraţia Enrique Peña Nieto i-a transmis lui Donald Trump încă din campania electorală că nu va suporta costurile construirii unui zid la frontiera Statelor Unite cu Mexicul.
Donald Trump a promis în campania electorală ridicarea acestui zid, pentru limitarea imigraţiei. Trump a anunţat iniţial că Mexicul va suporta costurile. În urmă cu câteva zile, preşedintele-ales al SUA a declarat că va cere Congresului SUA fonduri pentru construirea zidului, după care va obliga Mexicul să achite facturile.