Cei doi tineri din Statele Unite ale Americii au înscenat o crimă sângeroasă, iar apoi au trimis fotografiile cunoscuţilor, care au anunţat imediat poliţia.
Tânăra s-a aşezat în cadă, iar prietenul ei a turnat ketchup peste ea. Apoi a fotografiat-o şi a trimis imaginea tuturor apropiaţilor.
"Te rog, ajută-mă! Chiar nu am vrut să fac asta, nu îmi amintesc ce s-a întâmplat. Ne-am certat şi când m-am trezit, am găsit asta!", i-a scris bărbatul surorii sale, potrivit Dailymail.
Mama tânărului a anunţat imediat poliţia. Când au ajuns la locuinţa celor doi şi au văzut că totul a fost o glumă, cei doi au fost reţinuţi de agenţii de poliţie.