De asemenea, în jur de o sută de persoane au fost rănite după ce un kamikaze și-a activat centura cu explozivi într-o sală de festivități din Tall Tawil, un sat la nord de orașul Hasaka, unde era celebrată nunta unui membru al unui partid kurd.
La rândul său, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a anunțat marți că 31 de persoane și-au pierdut viața, după un bilanț precedent de 22 de morți.
În sala de nunți, rândurile de scaune erau acoperite de sânge marți dimineața, a constatat un fotograf al AFP. Mirii au scăpat nevătămați, potrivit OSDO și a unor apropiați. Soțul, Zaradesht Moustafa Fatimi, provine dintr-o familie puternică, implicată în administrația semi-autonomă kurdă din nordul Siriei.
Potrivit unui responsabil al acestei administrații, Fatimi este membru al unui partid kurd local. OSDO afirmă că acesta luptă de asemenea în cadrul Forțelor Democrate Siriene (FDS), coaliție arabo-kurdă care combate Stat Islamic (SI), cu sprijinul SUA.
Stat Islamic a anunțat într-un comunicat că unul dintre membrii săi a tras asupra unei 'mari reuniuni' de combatanți kurzi lângă Hasaka, înainte de a se arunca în aer. Potrivit textului, care nu menționează nunta, în atac au fost uciși 40 de oameni.
Orașul Hasaka, aflat aproape în totalitate în mâinile forțelor kurde, este vizat frecvent de organizația Stat Islamic.