''Un kamikaze a pătruns în sală în momentul în care avea loc o reuniune a Comitetului ulema din Al-Qalamoun, din care fac parte șeici (demnitari religioși) sirieni. Cinci participanți au fost uciși și alți șase — răniți'', a indicat o sursă din domeniul securității.
Potrivit agenției naționale libaneze de presă (NNA), citată de DPA, atentatul, soldat cu cel puțin patru morți și mai mulți răniți și care se pare că a fost comis de o mașină cu explozibili, a vizat o reuniune a unui grup islamic ce media eliberarea unor membri ai forțelor de securitate libaneze care au fost răpiți în 2014 de către aripa siriană a Al-Qaida, Frontul Al-Nusra.