Două supermarket-uri din România retrag de la raft produsele rusești Carrefour România și Profi sunt primii retaileri care au confirmat că au retras de la vânzare produsele din Rusia și că nu mai plasează comenzi noi acolo.
Site-urile Lukoil, blocate după ce compania din Rusia a cerut oprirea războiului din Ucraina Site-ul companiei petroliere ruse Lukoil.com, precum şi cele ale subsidiarelor din România, lukoil.ro şi petrotel.lukoil.com, nu mai funcţionează joi seara, după ce grupul a publicat un mesaj în care cere încheierea războiului din Ucraina.
ANAF verifică 3 companii din România ce ar avea legături cu persoane din Rusia aflate pe lista sancțiunilor economice ANAF a demarat proceduri specifice pentru trei persoane juridice care ar putea avea legături cu două persoane fizice, respectiv o persoană juridică, vizate de sancțiunile economice decise împotriva Rusiei.
Agențiile de rating au retrogradat Rusia în categoria ţărilor care riscă să nu poată să-şi plătrească datoria Agențiile de rating Fitch și Moody's au retrogradat investițiile în Rusia la categoria speculative. Adică, sunt șanse mari să investești în ceva și să pierzi toată suma. Consecința directă este că rușilor le va fi foarte greu să-și găsească finanțare pe piețe internaționale pentru a acoperi găurile din buget, iar investitorii vor ocoli această piață.
Un miliard de lei. La atât se cifrează ajutoarele pentru fermierii români anul acesta Fermierii români vor primi în acest an ajutoare de peste un miliard de lei. Guvernul a aprobat, miercuri, o hotărâre prin care se aprobă plafoanele alocate Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii (ANT) în sectoarele vegetal şi zootehnic, pentru anul de cerere 2021.
ULTIMATUM din partea rușilor: Ori se predau, ori orașe întregi vor fi ȘTERSE - Azi ar trebui să fie ZIUA NEGOCIERILOR Rușii cer predarea, altfel nimicesc orașe întregi din Ucraina, amenință armata rusă.
Indicele ROBOR la 3 luni, aproape de recordul din 2013. Cresc costurile pentru creditele de consum în lei Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat miercuri la 3,91% pe an, de la 3,87% anterior, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Efectele războiului. A crescut traficul de mărfuri în Portul Constanța din cauza închiderii porturilor din Ucraina Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că a crescut traficul de mărfuri în Portul Constanţa cu 6-7.000 de containere în plus zi, menţionând că tot ce ar fi trebuit să ajungă în porturi din Ucraina de la Marea Neagră soseşte în România.
AVERTISMENTUL finanțiștilor. Atenție în ce investiți! Autoritatea de Supraveghere Financiară atrage atenția investitorilor care activează pe piețele financiare, inclusiv celor care activează pe Forex, să încheie tranzacții doar cu firme de intermediere autorizate și să fie extrem de atenți la riscurile aferente tranzacțiilor valutare.
Virgil Popescu, anunț pentru români. Ce se întâmplă cu gazele naturale care vin prin Ucraina Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat luni că situaţia din Ucraina nu pune în pericol aprovizionarea României şi a statelor membre UE cu gaze naturale, dar că trebuie căutate soluţii pentru iarna viitoare.
FOTO Operatorii care dețin benzinăriile Lukoil și Gazprom, precum şi lanţul de magazine Berezka, AMENDAȚI de ANPC Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi în valoare de 1,4 milioane de lei operatorilor economici care deţin benzinăriile Lukoil şi Gazprom, precum şi lanţul de magazine Berezka, în urma unor controale la sânge efectuate, astăzi. Controalele vin ca urmare a mai multor reclamaţii cu privire la comportamente abuzive pe care le-ar fi avut aceste companii.
Ministrul Agriculturii spune că românii NU trebuie să își facă griji: STOCURILE de alimente și cereale sunt asigurate Stocurile de produse agroalimentare şi de cereale necesare consumului intern sunt asigurate în momentul de faţă şi nu există probleme din punct de vedere al aprovizionării magazinelor cu alimente. Asigurările vin chiar din partea ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu (PSD).
Războiul de lângă România. Preţul porumbului a explodat în Europa, în contextul blocării porturilor ucrainene Cotaţiile la porumb au înregistrat luni o nouă creştere semnificativă pe piaţa europeană, operatorii căutând soluţii de rezervă în condiţiile în care porturile ucrainene de la Marea Neagră sunt blocate, iar Marea Azov este în continuare închisă pentru navigaţia navelor.
Florin Cîţu: „România are rezerve de gaze pentru a trece peste această perioadă, nu există probleme” Deși Europa a sancționat economic Federația Rusă, România încă stă bine la capitolul energie. Florin Cîțu spune că avem destule rezerve de gaze naturale care să ne ajute să trecem peste criza războiului din Ucraina.
Gazprom a făcut anunțul așteptat de întreaga Europă. Ce se întâmplă cu gazele natuale Gigantul rus Gazprom a anunţat duminică că exporturile ruse de gaze naturale către Europa, via Ucraina, continuă normal, fiind în linie cu cererile clienţilor.
Cardurile Visa și Mastercard emise în Rusia, INTERZISE în străinătate - Măsura, luată după invazia în Ucraina Cardurile bancare rusești au fost interzise de sâmbătă, 26 februarie. Cardurile MasterCard și Visa emise în Rusia au fost blocate, anunță Realitatea PLUS. Nici serviciile de plată Google Pay și Apple Pay nu mai pot fi folosite în străinătate.
România şi Franţa, grânarii Europei, după închiderea porturilor din Ucraina Ucraina, a doua țară din Europa exportatoare de grâu, după Rusia, este blocată de război, tranzacțiile comerciale fiind aproape sistate. Motiv pentru care exportatorii de grâu apelează la stocurile aflate în Franța și România.
De ce nu este exclusă Rusia din tranzacțiile SWIFT? Germania explică gestul Guvernul german şi-a susţinut vineri refuzul de a exclude Rusia din sistemul interbancar de comunicaţii internaţionale SWIFT, aşa cum ceruseră oficiali ucraineni şi din alte ţări după invazia rusă în Ucraina.
Dezastru pentru românii cu credite. ROBOR, la cel mai ridicat nivel din ultimii 9 ani Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei, cu dobândă variabilă, a atins vineri cel mai ridicat nivel din ultimii nouă ani.
Efectele războiului. Acţiunile băncilor din zona euro se prăbuşesc, fiind aproape de minimul înregistrat la debutul pandemiei Covid Acţiunile băncilor din zona euro au înregistrat joi scăderi semnificative, după ce forţele ruseşti au atacat ţinte din Ucraina. Indicele bursier pentru băncile din zona euro este în grafic pentru a înregistra cea mai slabă zi din martie 2020, când piețele erau afectate de pandemie.
Video Florin Cîțu cere Finanțelor să verifice acționariatul tuturor companiilor rusești din țară și prezența României în bănci internaționale ruse Florin Cîțu cere Ministerului Finanțelor verificarea tuturor companiilor de stat din România pentru a verifica dacă în acționariatul acestora se află persoane sau entități din Rusia. Tot în contextul războiului din Ucraina, declanșat de Rusia, președintele PNL propune și oprirea participației românești în băncile internaționale rusești.
Concluziile task-force-ului de la Palatul Victoria: intrările și ieșirile de gaze din țară, MONITORIZATE de Guvern! Celulă de criză la MAE Guvernul monitorizează și evaluează intrările și ieșirile de gaze naturale pe toate rutele din țară, pentru a putea lua, în funcție de evoluția situației, măsurile necesare pentru a asigura continuitatea în aprovizionarea cu gaze naturale, transmite Guvernul, într-un comunicat dat publicității la finalul task-force-ul pentru gestionarea situației generate de agresiunea militară rusă din Ucraina. "România are suficiente stocuri de gaze din depozite pentru gestionarea perioadei sezonului rece", este mesajul transmis în comunicatul citat. O altă decizie importantă anunțată astăzi este legată de faptul că Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a convocat celula de criză inter-instituţională pentru sprijinirea şi acordarea de asistenţă consulară cetăţenilor români din Ucraina.
Gazul natural s-a scumpit spectaculos, pe bursele europene, după ce Rusia a atacat Ucraina Ofensiva de proporții a Rusiei în Ucraina a provocat un dezastru pe piața europeană a gazelor naturale. Prețurile de referință a crescut spectaculos, joi, după ce Occidentul a promis că va adopta noi sancţiuni împotriva Rusiei.
PANICĂ la BURSA din New York! Wall Street a închis în scădere. Tensiunile din Ucraina au repercusiuni la nivel MONDIAL Bursa de Valori din New York a încheiat o sesiune agitată în scădere, trimițând indicele S&P 500, cel mai reprezentativ pentru piața americană, în zona de corecție, pe măsură ce tensiunile au escaladat în Ucraina, potrivit AFP.
10 idei de afaceri la țară. Cum să începi un business în mediul rural Orașele deja sunt suprasaturate de magazine, așa că ar fi momentul să profiți de terenurile disponibile la țară, de aerul curat și să te pui pe treaba pentru a iți dezvoltă propria afacere. Poți face acest lucru accesând fonduri europene sau cu banii pe care i-ai economisit.
Țara europeană care se îndreaptă spre un SALARIU MINIM de 12 euro pe oră: când ar urma să fie pusă în practică măsura Guvernul german a adoptat, astăzi, un proiect de lege privind majorarea salariului minim orar, de la 9,82 de euro, cât este în prezent, până la 12 euro începând de la 1 octombrie, aceasta fiind una dintre măsurile promise de cancelarul social-democrat Olaf Scholz, de care vor beneficia peste 10% dintre persoanele active. Înainte de a deveni lege, proiectul de act normativ va trebui să fie dezbat şi votat de Parlamentul german.
Mugur Isărescu: Șocuri inflaționiste repetate în 2021 - MĂSURI în criza energetică, pentru reducerea creșterii prețurilor Mugur Isărescu anunță că România este foarte atentă la impactul asupra inflației a situației gepolitice și energetice. Guvernatorul Băncii Centrale face o radiografie la zi a țării noastre și anunță măsuri pentru reducerea inflației și revenirea economiei.
BNR: Pandemia COVID-19, un ȘOC economic masiv, contracarat de măsuri de sprijin. Redresarea, în curs | Sondaj BEI Pandemia de COVID-19 a fost un şoc economic masiv, contracarat cu un răspuns impresionant de măsuri de sprijin, arată un sondaj realizat de Banca Europeană de Investiții (BEI) și prezentat miercuri de Banca Națională a României (BNR).
INTERVENȚIE la Guvern în scandalul facturilor! Ambasadorii din 4 țări europene cer despăgubirea furnizorilor de energie Ambasadorii străini din Franța, Marea Britanie, Germania și Italia solicită Guvernului să facă plățile către marii furnizori de energie care au aplicat măsurile de compensare și plafonare a facturilor. Nemulțumirile transmise de misiunile diplomatice în România sunt menționate într-o scrisoare adresată Guvernului.
Rafinăriile din Ploiești, controlate de Garda de Mediu! Locuitorii, deranjați de MIROSUL hidrogenului sulfurat - Cât de TOXIC este Rafinăriile din Ploiești sunt controlate de Garda de Mediu miercuri după ce locuitorii au reclamat că aerul este irespirabil.