Procurorii Direcţiei Naţionale Anticoruptiei (DNA) au cerut şapte ani de închisoare pentru Dan Diaconescu, în dosarul in care fondatorul postului OTV este acuzat de şantaj.
Judecătorii de la Curtea de Apel București au amânat în 20 februarie pronunțarea sentinței definitive pentru data de 4 martie în dosarul în care Dan Diaconescu este acuzat de șantaj.
În 21 octombrie 2010, patronul postului OTV, Dan Diaconescu a fost trimis în judecată pentru şantaj, alături de Doru Pârv şi Ghezea Mitruş. Aceştia ar fi făcut presiuni asupra primarului comunei arădene Zărand, Ion Moţ, precum şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, Dan Diaconescu l-ar fi ameninţat pe primarul arădean în mod repetat, chiar şi în timpul emisiunilor sale.
Mai mult, sub ameninţarea presiunilor Ion Moţ i-a dat realizatorului TV suma totală de 200 de mii de euro.
În primă instanţă, vedeta tv a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare pentru şantaj.