Fie că e provocată de o entorsă la gleznă, de o reacție la polen sau de o înțepătură infectată, cu toții recunoaștem căldura, umflăturile și disconfortul provocate de inflamație.
Deși aceste neplăceri pot părea banale, inflamația pătrunde mai departe de piele. Creșterea nivelului inflamației în corp este cauza principală a majorității, dacă nu a tuturor bolilor cronice.
”Chiar și bolile despre care am crezut că sunt degenerative, precum demența, se dovedește că au o componentă inflamatorie majoră”, explică profesorul Paul Morgan, imunolog la Universitatea Cardiff.
În mod normal, inflamația este un mod eficient de a elimina infecția și de a grăbi vindecarea. ”Inflamația este declanșată de sistemul imunitar când este depistată o problemă, fie ce e vorba de o infecție sau o rană. Are trei roluri: să omoare infecția, să curețe mizeria și să ajute la repararea țesuturilor”, spune Graham Rook, profesor de microbiologie medicală la University College London, citat de doctorulzilei.ro.
Organismul produce inflamația prin eliberarea unor substanțe chimice care programează celulele imune să caute problema și face vasele de sânge suficient de permeabile pentru a permite acestor celule să se infiltreze în țesutul deteriorat. Acest lucru produce umflarea și înroșirea pielii. Celulele imune omoară apoi infecția și elimină substanțe chimice suplimentare care înghit virusul sau bacteria invadatoare.
Inflamația este bună pentru organism, însă atunci când nu se oprește și devine cronică și se răspândește, apar problemele.
Când inflamația continuă să lucreze poate crește nivelule de molecule toxice în creier, în timp ce nivelurile altor substanțe chimice precum serotonina, scad.